Spatiul nu se castiga. Se ocupa din interior.

Exista un paradox pe care majoritatea femeilor il traiesc fara sa-l numeasca. Stiu cine sunt. Au citit, au lucrat cu ele insele, au inteles lucruri profunde despre propria valoare. Si totusi, dimineata, cand intra intr-o camera, se fac mici. Nu pentru ca nu au valoare. Ci pentru ca nu-si dau voie sa o locuiasca.

Si aici se desparte drumul intre a sti si a trai. Intre cele doua exista toata munca interioara a unei femei. Cunoasterea de sine fara trecerea in trairea de sine rămâne un exercitiu intelectual elegant, dar steril. Un raft de carti necitite cu sublinierea facuta.

Intrebarea pe care merita sa ti-o pui nu e cine sunt, ci traiesc eu asa cum stiu ca sunt? Exista o relatie, o limita, un adevar pe care il stii deja, dar pe care inca nu il locuiesti?

Valoarea nu se pierde intr-o explozie. Se pierde in tacere, prin lucruri mici si repetate, in momente in care stii, dar nu te respecti. Si daca ar fi sa privim cu sinceritate, exista trei mecanisme prin care acest lucru se intampla.

Primul mecanism — Te explici prea mult

Refuzi o invitatie si simti nevoia sa justifici. Nu poti veni la o aniversare si trimiti un mesaj de doua paragrafe cu motive, scuze, circumstante atenuante. Cu cat explici mai mult, cu atat te micsorezi. Valoarea reală nu are nevoie de atatea paragrafe.

“Un NU POT VENI spus cu prezenta inseamna mai mult decât o scrisoare de motivatie pentru propria ta alegere.”

Al doilea mecanism — Ceri validare pentru propriile tale decizii

Iei o decizie corecta pentru tine, apoi intrebi cinci, sase, sapte oameni daca ai facut bine. Fiecare iti va raspunde prin propriile filtre. Si tu, in loc sa stai in tine, stai in reactiile tuturor celorlalti. Valoarea ta se divizeaza cu fiecare parere ceruta.

Al treilea mecanism — Tolerezi mai putin decât stii ca meriti

Este cel mai profund si cel mai tacut. Stii clar ca ceva nu iti face bine. In relatii, la munca, in felul in care ti se vorbeste. Dar ramai. Din obisnuinta, din frica, din speranta ca lucrurile se vor schimba fara sa schimbi tu ceva. Si de fiecare data cand ramai sub nivelul tau, valoarea nu dispare. Doar se indeparteaza.

Cand alegi linistea in locul adevarului si acceptarea in locul respectului, te abandonezi in tacere. Dar tot in tacere te poti si recupera.

Si aici intervine rasturnarea. Pentru ca majoritatea femeilor nu au o problema de valoare. Sunt inteligente, sensibile, profunde, cu inimi care inteleg si simt. Si totusi se micsoreza. Nu pentru ca le lipseste valoarea, ci pentru ca le lipseste permisiunea interioara.

Permisiunea de a spune nu. De a ocupa spatiu. De a nu mai explica. De a nu mai salva pe toata lumea. Si aceasta permisiune nu vine din exterior. Nu ti-o da un curs, nu ti-o da un partener, nu ti-o da societatea. Este acel moment interior in care spui: am voie.

Stii ca meriti respect, dar taci. Stii ca ai nevoie de o limita, dar o amani. Stii ca nu esti bine, dar mai stai putin. Nu te duci la medic, nu spui ce simti, nu ceri ce ai nevoie. Nu pentru ca nu stii. Ci pentru ca nu-ti dai voie.

“Si uneori nu ne lipsesc raspunsurile. Ne lipseste curajul de a trai conform lor.”

Spatiul in viata ta nu se castiga prin forta, prin demonstratii, prin volum. Se ocupa din interior, prin prezenta. O femeie care stie cine este nu cere spatiu. Il emana.

Nu ridica forta. Ridica vibratia. Nu cere validare inainte sa vorbeasca. Nu-si cere scuze ca exista. Nu se grabeste sa umple linistea. Si spatiul se aseaza in jurul ei.

Gandeste-te la femeile care te-au marcat in viata. Nu cele care au vorbit cel mai mult. Ci cele care au fost. Prezenta este cea mai inalta forma de autoritate.

O femeie care isi inchide cuvintele, se adapteaza constant si nu spune ce simte, nu este respinsa. Este greu de vazut. Pentru ca nu e intreaga in spatiu.

Si aceasta este eliberarea: daca problema nu este cine esti, inseamna ca nu trebuie sa te schimbi. Trebuie doar sa incetezi sa te mai micsorezi.

Maturitatea feminina nu incepe cand stii mai mult. Începe cand nu te mai negociezi. Cand nu mai negociezi linistea, demnitatea, adevarul tau. Si dintr-o data, viata te trateaza diferit. Nu pentru ca ai devenit altcineva. Ci pentru ca ai incetat sa pleci din tine.

“Schimbarea reală nu incepe cand inveti ceva nou. Începe cand incetezi sa te mai abandonezi.”

Spatiul nu dispare. Noi plecam din el.

Intrebarea cu care ramai: Unde aleg, de azi, sa nu ma mai micsorez?

Acest articol este inspirat din intalnirile 7-8 ale programului Arhitectura Femeii Constiente, sustinut de Ioana Maris in cadrul comunitatii Gandeste si Castiga Diferit.

Ioana Maris preda saptamanal despre Copilul Interior, despre ranile care ne micsoreza fara sa ne dam seama si despre cum revenim, pas cu pas, la femeia intreaga care am fost dintotdeauna.